sâmbătă, 16 februarie 2013

Un vis într-o palmă



Iubitul meu visează
prinţese ce dansează,
o stea, doi licurici,
şi sute de furnici.
Un câine, o albină
Şi câteva pisici.

Iubitul meu zâmbeşte
în somn, se fâstâceşte,
se strânge, se întinde,
cu braţele cuprinde
pe zâna care-l cheamă
ca să-i mai dea un dinte.

Iubitul meu suspină,
şi inima mea plină
la somnul lui veghează,
la visul lui visează.
Aş sta, să-l văd cum râde,
o viaţă-ntreagă trează.

vineri, 15 februarie 2013

Precupeaţa



În zorii minţii
Adie moartea.
Şi mâna nopţii
Deschide cartea.
Pagina goală
Rescrie soarta.
Casa de  smoală
-şi-nchide poarta.
Arderea sfântă,
O precupeaţă,
Vrea să o vândă
Pe flori de gheaţă.
Că tare-o strânge,
Mut ca o ceaţă,
Brâul de sânge,
Setea de viaţă.
Unde e moartea?
Se-nchide cartea.
Casa de smoală
Deschide poarta.
O precupeaţă
Scrie pe gheaţă
Pagina goală
Cu flori de ceaţă.

joi, 14 februarie 2013

Valentine’s Day sau dragostea neghiobilor



Valentine’s Day sau dragostea neghiobilor[1]
            Dacă nu îţi arată iubirea mereu, înseamnă că ea nu există, aşa că nu cerşi bomboane de ciocolată şi flori într-o anume zi din an, ca să ţi le compromiţi pe toate celelalte 364. Poate că individul, luat de valul de reclame luminoase şi împins de la spate de prieteni binevoitori care vor să facă pe Cupidonii, va merge glonţ la magazinul de bijuterii şi va alege inelul, după buget, apoi ţi-l va pune pe degetul tremurând, cu emoţie în glas, rostind întrebarea magică.
După aceea veţi face planurile de nuntă, cu mult entuziasm (mai ales din partea ta), şi vei începe să observi că lui nu prea îi pasă ce culoare vor avea perdelele de la restaurant sau cardurile de masă, şi nu va manifesta un interes deosebit în învăţarea dansului care ar trebui să deschidă petrecerea. Deja ţi-ai distrus câteva zile din restul de 364, plângând cu faţa în pernă seara la culcare. Luna de miere va fi frumoasă, nu pentru că nu mai poate de dragul tău, ci pentru că veţi merge într-un loc în care oricum nu vă veţi mai permite să mergeţi prea des, şi cu siguranţă îl vor încânta atracţiile locale. Şi mâncarea. O să te confrunţi cu primele frustrări gândindu-te că tu eşti cam varză în bucătărie, şi o să-ţi mai petreci vreo două zile îmbufnată, mimând o migrenă. Apoi vor intra în acţiune soacrele. A ta se va simţi datoare să te înveţe cum îi place puiului ei ciorba, nici prea caldă nici prea rece, nici prea acră nici prea dulce, a lui va face crize de nervi că idiotul i-a luat fata şi deja o influenţează într-un mod de nedorit. Zile bune, şi nopţi, vă veţi certa pe tema asta. O să te apuci de băut multă cafea, ca să compenseze lipsa somnului din timpul nopţii.  O să foloseşti mai mult anticearcăn şi fond de ten, drept pentru care îţi va reproşa că cheltuieşti cam mulţi bani pe smacuri de dat pe faţă. Nu ţi-o va spune direct, pentru că nu vrea să pară zgârcit, ci va cosmetiza ideea în: “Draga mea, tu eşti foarte frumoasă fără machiaj.” Deja s-a dus mai bine de jumătate de an. Soacrele vor reveni în forţă, mult mai binevoitoare, cu sfaturi de bine şi cu întrebarea care le roade deja de multă vreme: “Mamă da’ nu e timpul să faceţi şi voi un copil?” Abia acum poţi să plângi. Dar nu prea mult, pentru că o să te trezeşti însărcinată şi nu trebuie să fii stresată, ca să nu-i transmiţi şi copilului. Cum ai rămas însărcinată nu ştii prea bine, o să afli mai târziu că ţi-a înlocuit pilulele contraceptive cu zaharină sau a găurit prezervativele cu acul ăla fin cu care coase mă-sa la goblen. Cum de ce? Pentru că trebuie să fie şi el în rând cu lumea, toţi colegii lui ăia cu burţile umflate de bere şi care râgâie mititei au copii. N-o să mai poţi să bei nici cafea, n-o să mai ai chef nici să te smăcuieşti pentru că o să-ţi vină să vomiţi de la parfumul discret al rujului sal al pudrei, n-o să-ţi mai poţi vopsi părul decât cu vopseluri fără amoniac, care se vor duce la 4 spălări, aşa că vei ajunge o stafie ambulantă, care ronţăie toată ziua chipsuri cu sare (singurele de la care nu ţi-e greaţă) şi morcov fiert, care are părul jumate de-o culoare, jumate de alta şi al cărui soţ petrece tot mai mult timp la bere cu băieţii, de observi că nu eşti singura burtoasă din casă. Iar când va veni copilul, şi crezi c-ai scăpat, o să revină nesomnul, pentru că are colici, că eşti prea stresată să-l poţi alăpta la sân cum se cuvine în primele luni de viaţă, vei crede că eşti o mamă rea, vei ajunge la forma cea mai avansată de depresie post-partum şi îl vei urî din toate iţele fiinţei tale pe nenorocitul ăla care ţi-a distrus viaţa pentru că ai crezut în magia lui – Sfântul Valentin.
P.S. M-au inspirat multele cupluri care la început mimau perfecţiunea şi în final au ajuns la tribunal (sau la notariat, mai nou).  Acum nu le mai tremura mâna.


[1] NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; (om) neîndemânatic, nepriceput, nătărău, nerod, prost. 2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arată îngustimea la minte, prostia, stupiditatea neghiobului (1); prostesc, neghiobesc, stupid. – Et. nec.

Soba cu lemne şi sania cu cai



Când ai stat ultima dată cu picioarele goale pe pietre într-un pârâu cu apă limpede, să simţi peştişorii gâdilându-ţi degetele şi apa spălându-te parcă şi pe interior? Când ai scormonit ultima oară pământul ud cu unghiile, ca să plantezi o floare sau ca să cauţi râme pentru pescuit? Când ai călcat ultima dată cu tălpile goale pe o fâneaţă proaspăt cosită, să  simţi lăcustele zbârnâind în jurul tău şi parfumul de garofiţe şi trei fraţi pătaţi invadându-ţi mintea şi plămânii? Când ai sărit ultima dată într-o baltă fără să te vadă mama? Când ai dormit ultima dată într-o livadă, sau pur şi simplu sub un pom din grădină, să-ţi cadă fructele în cap şi sa te gâdile zeci de furnici pe sub tricou? Când ai transpirat ultima dată fugărind viţeii sau puii, în încercarea de a-i  închide în coteţul sau grajdul lor? Când ai pus mâna pe topor ultima dată, să faci surcele şi să aprinzi focul în soba cu lemne, să-ţi intre aşchii în degete şi apoi să adormi somnul perfect într-o cameră mică, în care limbile portocalii ale focului împrăştiau pe tavan căldură şi poveşti? Când ai mâncat ultima dată corcoduşe crude? Când ai mers ultima dată pe jos atât de mult, încât să simţi că ţi se topesc genunchii şi să-ţi doreşti doar să te trânteşti pe iarba moale, să priveşti cerul şi să miroşi pământul? Când ai numărat ultima oară stele? Când te-ai uitat ultima dată la chipul tău în luciul apei unei fântâni puţin adânci? Când te-ai cocoţat ultima oară în cel mai înalt copac din grădina bunicilor? Când ai mers ultima dată cu sania cu cai, pe cel mai aprig ger, să-ţi îngheţe nasul şi obrajii, şi să te mai trezeşti şi cu zăpada scuturată în cap din crengile aplecate de brad?
 Dacă n-ai făcut niciodată nimic din toate astea, ai trăit degeaba. Încă mai ai timp.

miercuri, 13 februarie 2013

Dorintele



Dacă m-aş întrupa din nou
M-aş face zeu fără de trup.
Păgân şi neîncătuşat,
Cu şiretenie de lup.

M-aş face ploaie fără stropi
Dacă m-aş zămisli din nou.
Acidă şi de neoprit,
Ca un ecou.

Dacă aş răsări din nou,
M-aş face rază fără sori.
Să nu ştiţi nici unde trăiesc,
Nici unde mor.

Să mă simţiţi, să mă vedeţi,
Să m-auziţi, dar să n-ajungeţi
Să mă călcaţi, să mă-nrobiţi,
Nici să mă vindeţi.