Îngerul

Nu stiam ce e iubirea pana cand ea nu a izvorat din mine, in fiinta unui copil.
 Rosteam cuvinte ca "iubire", "sacrificiu", "suferinta", "dor", si nu stiam ce inseamna. Credeam ca imi iubesc parintii, ca fac sacrificii pentru ca fratelui meu sa-i fie mai bine, credeam ca imi e dor de iubitul meu, de bunici, de prieteni.
Apoi a aparut ingerul. L-am iubit dinainte sa-l stiu in pantec. Cum stiu ca l-am iubit inca de atunci? Pentru ca am suferit cumplit cand am aflat ca nu e acolo. Pentru ca imi doream sa fie. Iar cand mi-a confirmat prezenta, in doua linii rosii, m-am indragostit iremediabil. L-am asteptat cum asteapta copacii primavara, i-am vorbit si i-am cantat, i-am spus povesti si l-am alintat. Iar el mi-a raspuns de fiecare data, cu mangaieri dulci si dansuri agitate din picioare. Prima data cand l-am vazut avea 2.36 cm :) Ii batea inima asa de frumos! Avea mugurasi de maini si de picioare, cele mai frumoase maini si picioare de copil. Peste cateva saptamani ii puteam numara si degetele, ii vedeam ochii si sira spinarii. Era mare, avea aproape 6 cm :). Peste cateva luni mi-a zambit, s-a frecat la ochi si am vazut cat e de frumos. Mare minune tehnologia asta!
Inainte sa nasc m-am gandit la moarte si m-am temut. Dar temerile mi-au fost spulberate odata cu primul scancet. Atunci am stiut nu numai ca nu am murit, ba chiar ca in momentul acela am inceput sa traiesc. Era alb-roz, cu ochii inchisi. Frumooooos!... Un inger. Parca il aveam de cand lumea, asa de bine se potrivea la sanul meu. Parca dintotdeauna ingrijisem copii. El sugea linistit, iar eu adormeam fericita langa el. De cate ori i-am spus ca il iubesc de atunci nu mai stiu. Si el imi spune mereu, atunci cand merge aproape singur in picioare si se uita dupa mine prin casa, sa vada daca il vad. Cand tipa si rade daca il fugaresc si-l tavalesc pe covor, prin pat, prin curte. Cand ma musca de san si zambeste strengar, in coltul buzei. Ma iubeste cand plescaie apa in baie, cand ii schimb scutecul si se intinde fericit, cand alearga in fundul gol prin pat, iar eu dupa el sa-i pun pijamaua :) Ma iubeste cand plange, atunci cand ies din camera si crede ca m-a pierdut. Il iubesc.  Sufar cand il doare burtica, dintii care nu mai ies odata... Ma zapaceste, nu ma lasa sa dorm, ma pisca, il iubesc. Fug de el atunci cand nu mai pot, cand obosesc, fug sa dorm in alta camera cand el se joaca in patut. Fug la o plimbare de aerisire a creierului si il las cu bunica poate o jumatate de ora, poate o ora... Si cand fug mi-e dor de el. Cand fac dus, ma gandesc la el si zambesc, si-l iubesc. Nu mi-e frica de nimic atunci cand sunt cu el, pentru ca stiu ca el se simte cel mai in siguranta cu mine. E umbra mea si dragostea mea cea mai mare. As muri oricand daca as sti ca de asta depinde viata si fericirea lui. Dar el nu ar vrea asta, el o vrea pe mami. Si cat de mult o sa-l mai iubesc, atunci cand o sa mearga pe strada tinandu-ma de mana, si o sa-mi puna o mie de intrebari la care nu o sa stiu sa-i raspund, dar o sa incerc, atunci cand o sa-mi ia fata intre maini, o sa ma pupe si o sa-mi spuna dulce"mama"...
Acum stiu sigur ce e iubirea, sacrificiul, suferinta, dorul... Acum iubesc cu adevarat. Un inger.